Reduceri!

Ocna calatorului

(O recenzie client)

54,29 lei

Ocna Călătorului este practic un manual de esoterism. Vom parcurge noțiuni cum ar fi analiza fenomenului de catarsis și aplicabilitățile sale în psihiatrie, referințe la științele noesice, științe de avangardă în zilele noastre precum și noțiuni de psihologie unde vom învăța să recunoaștem masca abuzatorului narcisic dar și să înțelegem iubirea obsesivă.

Categorii: , Etichete: , ,

Descriere

Fragment
„E ca şi cum ai intra în fluxul vieţii ca într-un râu pe marginea căruia stai pe pământ înţepenit. Dacă doar atingi apa cu vârful degetului, te uzi puţin. Încep să se întâmple lucruri, vag, aşa, ca și cum nu s-ar întâmpla. Dar le simţi clar că se întâmplă, oricât de vagi ar fi, nu poți nega că se întâmplă. Dar dacă plonjezi în mijlocul curentului, atunci abia te cuprinde tăvălugul. Încep să vină lucruri spre tine cu o viteză uluitoare, oameni apar de niciunde cu cele mai năstrușnice idei, totul se întâmplă fulgerător, instantaneu chiar, nu știi cum să le apuci toate astea, de unde să le iei, unde să le pui și ce să faci cu ele. Te duc valurile în locuri neimaginate. Habar nu ai ce se-ntâmplă dar cam așa arată viața.”

Informații suplimentare

Greutate 0.25 kg
Dimensiuni 25 × 15 × 1 cm

1 recenzie pentru Ocna calatorului

  1. Rareș

    Incredibil, psihologie și umor îmbinate, introspecție cu accente de empatie inițiatică și deja vu. Mult din ce scriu, creierul recunoaște din altă viață. Mă ține cu spiritul deschis și conectat, sufletul meu respiră prin ce zice în cărțile sale. Are un stil colocvial pe alocuri dar e plăcut de inteligentă, scrisă în stil montan. Doar oamenii din munți simt asta. E foarte plăcută la dicție de citit, are o limbă inventată de un tălmaci din Neamț, așa îmi pare mie ca și suflet, cartea cu suflet de liră. E foarte dragă cartea, e scrisă de o fetiță cu gândire de om mare trecut prin viață nițel. Impresionant de-a dreptul. Nu am mai citit ceva așa autentic de drăguț. E foarte interesant totul, are logică, vigoare, nerv. Felicitari!

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și…