In timp ce tu dormeai – Horia Ghibutiu

35,00 lei

“Am citit pe nerăsuflate acest volum deopotrivă sincopat și rotund, fragmentar și sferic. Horia Ghibuțiu este un îndrăgostit de cuvinte și de idei, trăiește prin ele, respiră prin ele. În acest volum, pe care l-am devorat în mai puțin de o dimineață, jurnalistul strălucit (îmi măsor cuvintele!) este înlocuit de scriitorul autentic, cel care simte o nevoie vitală de a ne spune cum este ca luni la rând, când noi dormim duși, să porți, în zori de zi, povara lumii pe umeri.

O carte despre sine și despre cosmosul mediatic în care autorul trăiește de decenii, despre cum poți rămâne pur și tânăr chiar atunci când te confrunți cu vitregii politice și idioție morală. O carte stenică despre timpuri astenice, un manifest pentru bucuria vieții în adevăr.” – Vladimir Tismăneanu, scriitor, politolog, profesor de științe politice la Universitatea Maryland din Statele Unite ale Americii

“Parafrazându-l pe Caragiale, Horia Ghibuțiu simte enorm și vede monstruos, dar mai presus de orice este capabil să scrie despre toate aceste lucruri. Scrie hipnotic și te face să-l urmezi, indiferent de subiectul pe care-l abordează. Scrie cu migală, cu umor, cu seriozitate. Scrie pentru că știe să o facă. Mă bucur enorm pentru apariția acestui volum și sper ca toți cei care i-au așteptat în fiecare dimineață postările să-i savureze acum cartea, iar ceilalți să se bucure de poveștile ce se ascund în spatele celui mai obișnuit cotidian.” – Camelia Cavadia, scriitoare

În stoc

SKU: 9786064005458 Categorii: , Etichete: , ,

Informații suplimentare

Greutate 0.25 kg
Dimensiuni 1 × 1 × 1 cm

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „In timp ce tu dormeai – Horia Ghibutiu”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și…