Happy Happy

35,00 lei

Cinci pași ca să te înțelegi bine cu aproape toată lumea

Cum poți să ajungi mai ușor la un acord cu ceilalți astfel încât toată lumea să fie mulțumită?

În cartea de față, expertul negociator Lars-Johan Åge ne prezintă Happy-Happy, o metodă unică și eficientă în cinci pași, prin care putem obține un răspuns favorabil la ideile și opiniile noastre. Astfel, putem ajunge la înțelegere cu aproape oricine – la locul de muncă și în situații private – într-o manieră care să fie satisfăcătoare pentru toți cei implicați. Spre deosebire de vechea abordare de tip Win-Win, care tinde să maximizeze câștigul și profitul, Happy-Happy se concentrează pe colaborare, satisfacție reciprocă și stabilirea unor relații de lungă durată.
Metoda se bazează pe cercetări și experimente știinșifice din psihologie, știinșe comportamentale si economie, fiind ilustrată cu exemple concrete, la care oricine se poate raporta.

Cu ajutorul acestor cinci pași, a căror eficiență a fost demonstrată științific, vei învăța că o abordare potrivită și niște cuvinte bine alese te vor ajuta să ajungi la un acord, chiar dacă ai în față cei mai încăpățânați parteneri de dicuție.

În stoc

SKU: 978-606-789-191-1 Categorii: , Etichete: , ,

Informații suplimentare

Greutate 0.25 kg
Dimensiuni 1 × 1 × 1 cm

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Happy Happy”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și…