Alte informatii: ISBN 978-973-0-30675-0 Nr pagini – 338
Tipar – Tipografia Vision Print, Brașov, Str. Păltiniș nr.10
Telefon – 0786778627
Cartea asta s-a scris singură. Nici măcar eu nu aveam habar ce construcție va avea și ce va urma să se întâmple pe parcursul capitolelor. Astfel, pot spune că însăși desfășuratea acțiunii reprezenta o aventură incredibilă chiar și pentru mine. Am avut capitole pe care le simțeam în cap, mă așezam involuntar în fotoliu la scris, curgeau cuvintele prin mine, aveam în minte ideea curentă dar nu-mi aminteam ideea anterioară pe care o scrisesem și nici ideea următoare pe care o voi scrie. Realmente habar n-aveam ce scriu. De fiecare dată reciteam ce am scris și mereu era o revelație. Când reciteam cele scrie de propria mea mână era ca și cum aș fi citit acel text pentru prima dată și nu-l simțeam ca și cum l-aș fi creat eu dar mereu îmi plăcea ce găseam pe pagină și de nenumărate ori aveam senzații de wow! Am avut capitole pe care le-am scris cap – coadă care au fost din prima în variantă finală, nu a trebuit ajustat absolut nimic, nici măcar o singură virgulă cum ar fi capitolele 7, 10 sau 11 dar am avut și capitole care au necesitat luni de zile pentru a fi așezate în formă coerentă și anume ultimele capitole, începând cu capitolul 16 și până la final. Și asta tocmai datorită conținutului lor. Cartea de față face parte dintr-o serie numită Marionetă în tenebrele minții.
Daza El Dreny, noiembrie 2019
Reducerea de 30% expiră în mai puțin de:
Reducerea de 30% expiră în mai puțin de:
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.